Marius Benta

(repostare de pe vechiul meu blog)

România e în stare de soc. O gramada de politicieni, multi dintre ei cu imaginea patata de evenimente, cresc în sondaje.

Mona Musca par example, dupa ce a fost facuta cu ou si cu otet în ziare pentru ca i s-a deconspirat activitatea de informatoare pe vremea cînd era asistenta la Universitatea din Timisoara, a saltat cîteva procente bune.

Gigi Becali, ale carui gesturi si vorbe pitoresti nu sînt ratate de ziaristi cu nici o ocazie si a carui inteligenta a fost de rîsul a zeci de comentatori, a devenit, potrivit sondajelor, un combatant serios în politica României post-aderare.

Si, pe masura ce au aparut mai mult la televizor si în ziare ca personaje negative, popularitatea lor a crescut.

Ziaristii si-au incordat atunci penitele si s-au straduit si mai abitir sa-i faca de rahat, dar surpriza lor a fost ca popularitatea personajelor a crescut inca si mai mult. Singura concluzie la care au ajuns ziaristii, muti de uimire si privind în gol cu ochii mari, a fost ca românii sînt un neam de idioti care gîndeste cu fundul si voteaza cu picioarele. O fi adevarat. Insa e adevarat ca tot asa gîndeste si tot asa voteaza orice popor din Vestul Europei pîna în Estul Asiei.

Pentru ca regula e simpla. Omul de rînd nu primeste de la televizor si din ziare informatii. El primeste povesti. Povesti cu personaje principale si secundare, pozitive si negative.

Regula deci e ca, atunci cînd intra într-o poveste, omul nu se identifica neaparat cu personajul pozitiv. (Culoarea pozitiv/negativ e, oricum, labila si uneori chiar ambivalenta.) Omul se identifica cu personajul principal. Iar aici nu exista dubii: personaj principal e cel care apare cel mai des; e cel care apare în titlul povestii; e cel a carui poza e mai mare. Nu conteaza ce-a facut, ce-a spus, ce s-a spus despre el ori în ce context s-a spus. Conteaza daca este sau nu personaj principal.

Partea trista a acestui principiu nu e, neaparat, cresterea în sondaje a personajului cutare sau cutare. Partea cea mai trista e faptul ca omul de rînd se identifica exact cu cine n-ar vrea ziaristul (autorul povestii!) sa se identifice. Si faptul ca, in consecinta, valorile si normele promovate de personajul respectiv devin valide, aceptate si chiar dezirabile în societate.