Pentru ca a fost 21 decembrie, am avut ocazia sa rasfoiesc din nou publicatia Martor ocular cu fotografiile facute de Razvan Rotta in Piata Libertatii din Cluj in timpul protestelor in care au fost ucisi prin impuscare aproape 30 de oameni. De fiecare data cand vad aceste fotografii ma intristez.
Sint suparat pe poporul asta. Sint suparat ca, in 20 de ani, n-a reusit sa-si faca dreptate in privinta evenimentelor din ‘89. Sintagma “eroi ai revolutiei” e pe buzele tuturor, iar cu asta adevarul despre ce s-a intamplat atunci a ramas ingropat. Sintem un popor de lasi pentru ca nu au fost pedepsiti vinovatii — cei care au tras, cei care au dat ordinele si, mai ales, cei care au orchestrat evenimentele si au profitat ulterior de ele. Felicitari domnului Basescu pentru ca a condamnat public regimul comunist. A fost frumos din partea dumisale. Dar povestea cu ‘89 a ramas la fel de intunecata. Iar intunericul acesta apasa inca peste sufletele celor care au murit atunci. Faptul ca ii numim “eroi” si le ridicam statui dovedeste doar ipocrizia noastra.
Am presimtirea ca natia asta nu-si va gasi linistea decat atunci cand se va impaca cu sine. Atunci cand va veni o declaratie oficiala din partea unei puteri a statului care va admite raspicat adevarul. Ca n-au existat “teroristi”, ci a fost vorba de un concept inventat si de un teatru. Ca soldatii armatei au fost pusi sa se impuste intre ei si sa impuste civili doar pentru ca era o nevoie acuta de victime si de sange. Astfel incat executarea lui Ceausescu sa poata fi justificata si dusa la indeplinire cat mai grabnic pentru ca, altfel, Ceausescu ar fi vorbit, iar cei care trageau sforile ar fi fost demascati.
Armata a tras in oamenii pe care trebuia sa-i apere. E vorba de o crima nerezolvata. Mortii revolutiei nu ne vor da dreptul sa-i numim eroi decat in momentul in care se va face lumina.
Daca tinerii aceia au avut curajul sa stea in fata armelor incarcate si sa strige “trageti in noi”, noi de ce nu gasim acum curajul sa admitem adevarul?
Post a Comment