Daca era ceva autentic, original, parca mai mergea. Dar, in momentul in care pare sa fie acelasi model de trickster politic ce se oglindeste recurent fara sa-ti mai poti da seama care-i copia si care-i originalul, lucrurile devin ciudate.

Daca nu suspecte.

Whaddaheck, oamenii astia chiar se iau unul dupa altul? Sunt posedati de acelasi spirit? Au aceleasi planuri cu tarile lor?

Zilele trecute insa, amicul François Marie, care are una pliabila, mi-a zis “urca-te.” Eram in parc si am mers (in zigzag, probabil) pana la Gazette, luindu-ma pe urmele lui Andrei (care era si el cu bitza lui) si a lui François (care alerga). Si mi s-a parut asa de fain, incat zilele urmatoare m-am dus la un magazin second de pe Barbusse si, cu sfaturile si rabdarea remarcabila a amicului Andrei, m-am trezit ca am MB-ul meu.

M-am umplut de julituri pe picioare.

E foarte nasol de umblat cu bicicleta prin Cluj. Dat fiind ca sint incepator absolut, umblu doar prin zonele izolate, pe trotuar (foarte rar merg pe carosabil — atunci cand e absolut pustie strada) si merg pe linga bicicleta atunci cind sint oameni ori masini parcate. Ar fi superb sa fie benzi de biciclisti care sa lege cartierele de centru. Exista portiuni unde te simti in siguranta (Parcul Mare, Sala Sporturilor, Grigorescu), dar exista si niste “dopuri” pe care n-ai cum sa le eviti si unde, efectiv, “ti se infunda” (Piata Mihai Viteazu, de exemplu).

Ii invidiez pe danezi si pe olandezi.

“O sa te tina trei ani, dupa care o sa renunti,” zice colegul Posan. “Afara de cazul in care esti pe filmul cu bicicleta.”

Suna haios. Eu stiu daca-s pe filmul cu bicicleta sau nu? Habar n-am. Pana acuma n-am fost.

Oricum, trei ani e o gramada de vreme.

Campania de presa agresiva prin care compania cumpara spatii publicitare in diverse ziare ori posturi de televiziune are efecte, mai mult sau mai putin direct, asupra articolelor de opinie semnate de jurnalisti.

Un amic imi spunea zilee astea: “Lucrurile stau foarte simplu. La inceput esti impotriva, iar dupa ce primesti bani esti pro.” Poate-s eu naiv, dar am convingerea ca exista si o a treia cale. Am auzit de ziaristi care (spun ca) au refuzat oferte.

Dezbaterea e doar partea vizibila a unor procese financiare pe care nu le vedem in mod direct. Pentru acest motiv, o analiza cu adevarat obiectiva a argumentelor pro sau contra proiectului e aproape imposibila. Nu poti fi credibil atunci cand nu esti independent.

Astfel ca nu mai avem de a face cu o dezbatere, ci cu o lupta de putere. Iar in cazul acesta nu ne ramane decat sa ne comportam ca pe stadion: sa facem pronosticuri si sa incurajam echipa cu care tinem.

Eu tin cu ecologistii si ii incurajez sa continue actiunile de blocare a proiectului. Cu subiectivitatea asumata, pronosticul meu e ca, in pofida campaniei puternice si, s-o recunoastem, realizate profesionist, proiectul de la Rosia Montana (in varianta sustinuta de RMGC) nu va fi pus in practica. Daca cineva ar veni cu un proiect alternativ, poate ar reusi sa convinga organizatiile ecologiste ca merita implementat fara riscuri majore.

Argumentele pentru care tin cu ecologistii vor aparea intr-o postare ulterioara.

But this Big Brother attitude of the multinational freaks who control the publishing industry is disgusting.

I bought like one year ago a DRM e-book…

Read the whole post here

Stiu ca va veni un moment cand astfel de oameni (cum sunt, la Cluj, Alin Tise, Mircia Giurgiu, Sorin Apostu si multi altii) vor regreta ca l-au sustinut pe Basescu. Ma intreb daca au ajuns cumva la momentul respectiv. Sau ma intreb daca, atunci cand laudau fara sa clipeasca spiritul si calitatile actualului presedinte, aveau momente de ezitare interioara.

Au spus unii ca dictatura comunista n-ar fi fost posibila fara acele acte marunte de sustinere ale liderilor din toate esaloanele, inclusiv cele inferioare, ale partidului. La fel, liderii PD-L-ului (inclusiv Emil Boc, care, de cateva de luni de zile, pare ca s-a transformat intr-un robot in spatele caruia nu se mai distinge nici o urma de vointa proprie) poarta vina ca au sustinut un monstru sa-si satisfaca poftele sale bolnave.

Criza din momentul de fata nu se poate rezolva schimband guvernul. Daca vine alt guvern condus pe fata de acelasi presedinte, ce se schimba? Nu se schimba nimic.

Nesansa acestui neam e ca si-a ales, in inconstienta lui, un conducator care actioneaza pentru distrugerea propriei sale tari si le invata si pe slugile sale sa faca la fel.

Domnule Tise, domnule Boc, domnule Giurgiu, domnule Apostu, sunteti constienti ca, in urma campaniei pe care ati dus-o la Cluj, Basescu a castigat un numar semnificativ/decisiv de voturi? Ati facut un mare rau acestui popor cand ati vorbit in favoarea lui Basescu. Mai bine era daca taceati. Va doresc sa ajungeti cat mai degraba sa constientizati cat de mult intuneric e in capetele si in sufletele celor de la Bucuresti care iau decizii pentru tara asta.

Intunericul acesta a inceput sa se intinda peste noi toti.

Dar inainte ca aceia care se simt lezati de adjectivul din titlu sa se supere pe mine, ii rog sa isi aminteasca faptul ca foarte multi dintre cei peste doua milioane de locuitori ai acestei tari care au ales calea emigrarii au facut-o pentru ca s-au saturat de mizeria (morala) si uratenia (spirituala) a tarii in care s-au nascut. Si ca foarte multi dintre cei care au ales sa ramana aici se plang de asta zi de zi. Si sa-si aminteasca faptul ca, in 2009, Romania a fost considerata de un raport al Consiliului Europei, drept cea mai corupta tara din UE. Bine ar fi sa nu fie adevarat. Dar e. N-a negat asta nimeni dintre autoritati.

Deci eu cred ca exista un lucru esential care trebuia facut, undeva in ultimii 20 de ani cati au trecut de la Revolutie, si care nu s-a facut. O greseala majora.

Multe lucruri trebuiau facute, poate, in ce priveste economia, finantele, industria, agricultura ori infrastructura. Nu stiu. Dar majoritatea celor cu care am vorbit despre ce solutii trebuiau gasite pentru a scoate tara din situatia asta urata si neplacuta — oameni din domenii diverse — tind, de la un punct al discutiei, sa se apropie de concluzii de tipul: “Romania e o tara frumoasa; pacat ca e locuita” sau “Totul se reduce, din pacate, la mentalitate; iar asta nu putem schimba.”

Convingerea mea e ca majoritatea relelor din tara in care traim se reduc la doua rele: ca se fura si se minte. Ca se fura la toate nivelele sociale si ierarhice ale autoritatilor statului si se minte (ca sa parafrazez un presedinte de stat ceva mai la vest decat noi) la orice ora din zi si din noapte.

Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca, in anii 90, ar fi fost implementat urmatorul plan.

Hai sa vorbim despre acest plan in maniera ucronica, ca si cum ar fi avut loc. Asadar, in 1992, un numar de 700 de cadre didactice din Romania (sub 40 ani) din toate nivelele preuniversitare (inclusiv gradinita) au fost trimise, pe banii statului roman, la cursuri de specializare intensiva de 30 zile in Elvetia (sau in Finlanda sau in Suedia sau ziceti voi o alta tara in care v-ar placea sa mergeti la studii si care e cunoscuta cu un nivel de coruptie scazut). Dascalii acestia au fost instruiti nu ce sa le predea elevilor, ci cum sa le predea. Au fost invatati nu cum sa redacteze planuri de lectie sofisticate, ci cum sa aplice o gramada de trucuri marunte care dau, in timp, efecte mari, de tipul: cum sa ii invete pe copii sa lucreze si sa gandeasca ordonat si strategic, sa aiba incredere in ei insisi, sa se respecte unii pe altii, sa respecte ideea de munca, sa recunoasca si sa aprecieze valoarea si sa respecte oamenii, padurile, raurile si aerul din jurul lor. Toate astea, prin nenumarate trucuri didactice marunte care exista, sunt eficiente si pot cladi ceea ce noi numim mentalitate. In plus, oamenii acestia au invatat cum sa fie, la randul lor, formatori. Intorsi in Romania, acesti profesori au tinut acest curs altor profesori. Intr-un an de zile, toata populatia cadrelor didactice din Romania a fost reinstruita in ce priveste metodele didactice moderne.

Ar fi fost costisitor? Hai sa fim seriosi. Ganditi-va la cati bani s-au investit in o gramada de proiecte si reforme esuate, in diferite domenii.

Dar care ar fi fost oare rezultatul? Ar fi meritat investitia?

Sa socotim. Copiii care, in 1992 erau in clasa I, aveau 7 ani. Sntem in 2010, deci ei acum au 25 de ani. Unii au facultate, altii masterat, altii sunt inscrisi la doctorat. Foarte multi dintre ei lucreaza in diferite domenii. Care ar fi fost deci rezultatul? Am fi avut acum, in clipa in care vorbim, cateva generatii de tineri care ar fi avut parte de o educatie occidentala.

Sa revenim dar la realitate. Planul pe care l-am mentionat n-a avut loc niciodata. Tinerii de care vorbeam exista, dar nu s-au bucurat niciodata de asa ceva. Uau, si ce cadou frumos ar fi fost pentru ei. Dar nu l-au avut. Daca l-ar fi avut, Romania ar fi fost acum o tara ceva mai frumoasa. Dar nu e.

Peste zece ani, oamenii acestia vor avea in jur de 35 de ani si, unii dintre ei, vor fi sefi de institutii, partide, firme. Iar Romania va fi fost o tara in care se va fi furat mai putin si se va fi mintit mai cu masura.

Planul respectiv n-a avut loc nici in ‘92, nici in ‘98, nici in 2000, nici in 2009. Nu una, nu doua, ci mai multe generatii de tineri au pierdut ceva — poate o sansa, poate un start mai bun, poate un dram de intelepciune, poate un dram de buna crestere. Nu inteleg cum de nu le-a trecut povestea asta prin cap celor care au fost la guvernare. Acum, in 2010, un an de criza acuta, cand guvernantii nici bani sa plateasca pensiile nu mai au, cine s-ar mai gasi sa investeasca in reforme fantasmagorice ale educatiei?

Truda stie. Dar ma gandesc ca, totusi, exista alti copii care acum sunt in scoli si e vai de capul lor. Poate ca macar ei ar merita un cadou de genul asta. Sau nu?…

Mentalitatea se poate schimba. Nu cat ai bate din palme, nu pe gratis, dar nici foarte greu si nici foarte scump — in termeni de proiecte nationale. Prin educatie. Din pacate insa, educatia a fost cel mai neglijat domeniu in ultimii 20 de ani. Educatia si sanatatea au fost considerate niste roti inutile ale carutei de catre toate guvernele post-decembriste. Poate din cauza ca, in aceste domenii, investitiile sunt in general pe termen lung. Toti profesorii universitari cu care am vorbit mi-au spus acelasi lucru: tinerii care intra in anul I sunt, cu fiecare an ce trece, tot mai slab pregatiti, tot mai inculti si tot mai prost crescuti. Ca vin asa, deci, din liceu. (Evident, e vorba aici de un fenomen statistic, nu de exemple individuale — studenti foarte buni au existat tot timpul si vor exista, insa procentul lor e tot mai mic).

Un pic am pus cam mult patetism in textul asta. Dar cate-odata-s suparat pe tara asta pentru ca unele lucruri ar fi putut fi altfel decat sunt.

Read the whole comment in SevenTimes.ro.